posesiune

См. также в других словарях:

• posesiune — POSESIÚNE, posesiuni, s.f. 1. Faptul de a poseda (1); stăpânire a unui lucru; dreptul de a se folosi, de a dispune de ceva. 2. (înv.) Proprietate (de pământ); moşie. 3. Ţară slab dezvoltată, lipsită de independenţă, stăpânită de un stat mai… …   Dicționar Român

• posesiúne — s. f. (sil. si u ), g. d. art. posesiúnii; pl. posesiúni …   Romanian orthography

• adempţiune — ADEMPŢIÚNE s.f. (Rar) Luare în posesiune sau acceptare a unui beneficiu. [pr.: ţi u ] – Din fr. ademption, lat. ademptio. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  adempţiúne s. f. (sil. demp ţi u ), g. d. art. adempţiúnii; pl.… …   Dicționar Român

• ceda — CEDÁ, cedez, vb. I. 1. tranz. A renunţa (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanţă unei alte persoane. 2. intranz. A da cuiva dreptate într o discuţie, a nu se mai împotrivi; a se …   Dicționar Român

• coposesiune — COPOSESIÚNE, coposesiuni, s.f. Posesiune în comun a unui lucru. [pr.: si u ] – Din fr. copossession. Trimis de IoanSoleriu, 23.05.2004. Sursa: DEX 98  coposesiúne s. f. → posesiune Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Dicţionar ortografic … …   Dicționar Român

• precaria — PRECÁRIA s.f. (În antichitate şi în evul mediu, în apusul Europei) Drept de posesiune asupra unui lot de pământ, primit în schimbul prestării unor obligaţii faţă de proprietarul funciar. [pr.: ri a] – Din lat. precaria. Trimis de oprocopiuc,… …   Dicționar Român

• sezină — SEZÍNĂ, sezine, s.f. Posesiune de drept a bunurilor succesorale, în temeiul căreia anumiţi moştenitori sunt îndreptăţiţi să perceapă uzufruct şi să exercite dreptul la acţiune privitoare la aceste bunuri încă de la deschiderea succesiunii. – Din… …   Dicționar Român

• colonie — COLONÍE1, colonii, s.f. 1. (În antichitate) Cetate sau oraş întemeiat, în scopuri comerciale sau strategice, de fenicieni, de greci sau de alte popoare pe teritorii străine. ♦ Oraş întemeiat de romani în ţinuturile cucerite, având rol economic,… …   Dicționar Român

• comunitate — COMUNITÁTE, (2) comunităţi, s.f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau fiinţe; posesiune în comun. 2. Grup de oameni cu interese, credinţe sau norme de viaţă comune; totalitatea locuitorilor unei localităţi, ai unei ţări etc. – Comun +… …   Dicționar Român

• fief — FIÉF, fiefuri, s.n. (În evul mediu) Feudă; drept de proprietate asupra unei feude. ♦ fig. Zonă de influenţă absolută sau preponderentă. Fief electoral. – Din fr. fief. Trimis de LauraGellner, 10.05.2004. Sursa: DEX 98  FIÉF s. v. feudă. Trimis… …   Dicționar Român

• ocupant — OCUPÁNT, Ă, ocupanţi, te, s.m. şi f. (Adesea adjectival) Stat care (prin forţele sale armate) ia în stăpânire un teritoriu, un oraş străin etc. ♦ p. ext. Persoană care are sau ia (temporar) în posesiune ceva; ocupator. – Din fr. occupant. Trimis… …   Dicționar Român