placere
1plăcere — PLĂCÉRE, plăceri, s.f. 1. Acţiunea de a plăcea şi rezultatul ei; stare afectivă, fundamentală, determinată de satisfacerea unor tendinţe, a unor cerinţe vitale; sentiment sau senzaţie de mulţumire, de bucurie, provocate de ceva care satisface… …
2placere — index interest Burton s Legal Thesaurus. William C. Burton. 2006 …
3placere — PLÁCERE s. f. v. place. [DMLR] Trimis de gall, 27.02.2008. Sursa: Neoficial …
4Placere — Stille, sætte …
5placere — (vb.) È l effetto emozionale cui tende l oratore, che mira alla piacevolezza ( delecatre) dell orazione per infulenzare l arbitro della situazione. Anche il compito dell attore che piace al pubblico e raccoglie gli applausi. delectare,… …
6placere — pla|ce|re vb., r, de, t …
7PLAISIR — Le plaisir occupe une place décisive dans la culture occidentale, où il engage d’abord tout l’édifice moral . Faut il l’éviter, le rechercher, le situer, le doser? Tel est l’objet de la réflexion populaire, mais aussi des raffinements… …
8plaire — [ plɛr ] v. tr. <conjug. : 54; p. p. inv.> • 1050; l inf. plaire a remplacé plaisir (cf. 1. plaisir), d apr. faire, ou d apr. le futur je plairai I ♦ V. tr. ind. Être une source de plaisir pour (qqn), être au goût de (qqn). A ♦ (Personnes)… …
9poftă — PÓFTĂ, pofte, s.f. 1. Dorinţă puternică de a face sau a obţine ceva; năzuinţă, dispoziţie, chef, plăcere. ♢ loc. adv. Cu poftă = manifestând multă plăcere, cu plăcere. ♢ expr. A şi (mai) pune pofta n cui, se spune pentru a arăta că cineva este… …
10deliciu — DELÍCIU, delicii, s.n. Plăcere deosebit de mare; desfătare. ♦ fig. (fam.) Lucru, fiinţă încântătoare. – Din lat. delicium, fr. délice. Trimis de LauraGellner, 09.07.2004. Sursa: DEX 98 Deliciu ≠ aversiune, oroare, repulsie, scârbă Trimis de… …
