obligare
1obligare — OBLIGÁRE, obligări, s.f. Faptul de a obliga. – v. obliga. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 OBLIGÁRE s. v. constrângere. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime obligáre s.f., pl. obligări …
2OBLIGARE — terminus Magiae peritorum. Unde Obligatores, qui ligamentis Magicis ad morobrum sanationes utuntur, in Capit. Caroli M. l. 1. c. 64. Adde Capitul. 1. eiusdem Imperat. incerti anni c. 40. Apud Apuleium de Herbarum virtut. c. 15. num. 3. Si quis ad …
3obligare — o·bli·gà·re v.tr. LE var. → obbligare …
4obliger — [ ɔbliʒe ] v. tr. <conjug. : 3> • 1246 « engager » (des liens); lat. obligare, de ligare « lier » 1 ♦ (fin XIIIe) Assujettir par une obligation d ordre juridique. Le contrat oblige les deux parties. Obliger à (et subst. ou inf.). « La loi… …
5obliga — OBLIGÁ, oblíg, vb. I. 1. tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. tranz. şi refl. A (se) îndatora. 3. refl. A se angaja, a şi lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. Trimis de ana zecheru, 30.04.2004.… …
6obligat — zwingend; vorgeschrieben; nötig; notwendig; benötigt werden; vonnöten; erforderlich; unvermeidlich; obligatorisch; unabdingbar * * * ob|li|gat 〈Adj.〉 Ggs …
7obliger — Obliger, actif. acut. Authorare, Astringere, Obligare. Obliger aucun à soy par luy faire plaisir, Deuincere sibi aliquem beneficiis, Obstringere sibi aliquem munere, Obligare sibi aliquem. Obliger à soy aucun, ou s obliger à autruy de comparoir… …
8obligar — (Del lat. obligare.) ► verbo transitivo 1 Hacer que una persona realice una cosa usando para ello la fuerza o la voluntad: ■ le obligó a dormir la siesta. SE CONJUGA COMO pagar SINÓNIMO compeler 2 Ser una ley, una orden o una disposición… …
9obligation — [ ɔbligasjɔ̃ ] n. f. • 1235; lat. jurid. obligatio, de obligare 1 ♦ Dr. Lien de droit en vertu duquel une personne peut être contrainte de donner, de faire ou de ne pas faire qqch. (⇒ créancier, 1. débiteur). Obligation alimentaire. (lat. in… …
10obligatoire — [ ɔbligatwar ] adj. • XIVe; lat. jurid. obligatorius, de obligare → obliger 1 ♦ Qui a la force d obliger, qui a un caractère d obligation (1oet 2o). ⇒ déontique. Instruction gratuite et obligatoire. « L étude de l hébreu n était pas obligatoire… …