incriminare (
1incriminare — INCRIMINÁRE, incriminări, s.f. Acţiunea de a incrimina şi rezultatul ei; p. gener. învinuire. învinovăţire, acuzaţie, incriminaţie. [var.: încrimináre s.f.] – v. incrimina. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 INCRIMINÁRE s. v. acuzare …
2încriminare — ÎNCRIMINÁRE s.f. v. incriminare. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 …
3incriminare — v. tr. [dal lat. mediev. incriminare ] (io incrìmino, ecc.). (giur.) [mettere qualcuno sotto accusa per un reato, con la prep. per del secondo arg.: i. qualcuno per falsa testimonianza ] ▶◀ e ◀▶ [➨ incolpare v. tr.] …
4incriminare — in·cri·mi·nà·re v.tr. (io incrìmino) CO TS dir. 1. accusare di un reato, porre sotto accusa: incriminare qcn. per falsa testimonianza, per furto, per omicidio 2. estens., considerare come reato: l esportazione di capitali all estero è incriminata …
5incriminare — {{hw}}{{incriminare}}{{/hw}}v. tr. (io incrimino ) (dir.) Accusare qlcu. di un reato: incriminare qlcu. per omicidio …
6incriminare — v. tr. accusare, imputare, incolpare, denunciare CONTR. discolpare, scagionare, assolvere …
7rjcrìmnè — incriminare, denigrare, calunniare il merito di una persona, incriminare …
8incriminer — [ ɛ̃krimine ] v. tr. <conjug. : 1> • 1558, rare av. 1791; lat. incriminare 1 ♦ Vx Déclarer criminel, accuser d un crime. ⇒ inculper. 2 ♦ Mod. Mettre (qqn) en cause; s en prendre à (qqn). Vous l incriminez à tort en lui imputant une erreur… …
9incriminaţie — INCRIMINÁŢIE, incriminaţii, s.f. (înv.) Incriminare. [var.: incriminaţiúne s.f.] – Din fr. incrimination. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 INCRIMINÁŢIE s. v. acuzare, acuzaţie, învi novăţire, învinuire. Trimis de siveco, 13.09.2007 …
10incriminar — Se conjuga como: amar Infinitivo: Gerundio: Participio: incriminar incriminando incriminado Indicativo presente imperfecto pretérito futuro condicional yo tú él, ella, Ud. nosotros vosotros ellos, ellas, Uds. incrimino incriminas incrimina… …
