anumit

См. также в других словарях:

• anumit — ANUMÍT, Ă, anumiţi, te, adj. 1. Care a fost hotărât, precizat. O anumită zi. O anumită casă. ♦ Deosebit, special, aparte. Se uita într un anumit fel. 2. Unul, oarecare. Anumiţi oameni. – Anume + suf. it (după germ. bestimmt). Trimis de RACAI,… …   Dicționar Român

• anumít — adj. m., pl. anumíţi; f. sg. anumítã, pl. anumíte …   Romanian orthography

• plasa — PLASÁ, plasez, vb. I. 1. tranz. A investi băni, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuţii). 3.… …   Dicționar Român

• situa — SITUÁ, situez, vb. I. refl. A ocupa un anumit loc într o ordine, într o ierarhie; p.ext. a lua o anumită atitudine faţă de o problemă dată; a activa de pe o anumită poziţie. ♦ tranz. A aşeza într un anumit loc; a desemna locul cuiva. – fr. situer …   Dicționar Român

• ţine — ŢÍNE, ţin, vb. III. I. tranz. 1. A avea ceva în mână (sau în braţe etc.) şi a nu lăsa să scape. ♢ expr. A i ţine (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi naş cuiva la cununie; b) a sta lângă cineva în ultimele clipe ale vieţii cu o lumânare… …   Dicționar Român

• expert — EXPÉRT, Ă, experţi, te, s.m. şi f., adj. 1. s.m. şi f. (Adesea adjectival) Persoană care posedă cunoştinţe temeinice într un anumit domeniu; specialist de mare clasă. ♦ spec. Persoană competentă într un anumit domeniu, numită de un organ de stat… …   Dicționar Român

• sens — SENS, sensuri, s.n. 1. Înţeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcţii gramaticale); semnificaţie. ♦ (În semiotică) Înţelesul unui semn. ♦ Conţinut noţional sau logic. Îmi spui cuvinte fără sens. 2. Temei… …   Dicționar Român

• clasa — CLASÁ, clasez, vb. I. tranz. 1. A aranja, a împărţi, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ refl. A obţine un anumit loc în clasamentul unei clase, la un concurs etc. 2. A înceta un proces… …   Dicționar Român

• dispoziţie — DISPOZÍŢIE, dispoziţii, s.f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într o lege sau într un regulament; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior şi obligatorie pentru organul în subordine. ♢ loc. adv. La dispoziţie = la îndemână. ♢ expr …   Dicționar Român

• local — LOCÁL, Ă, (1) localuri, s.n. (2) locali, e, adj. 1. s.n. Clădire sau grup de încăperi de utilitate publică (ocupate de o întreprindere, de o instituţie etc.). ♦ Sală special amenajată unde se serveşte publicului mâncare sau băutură; restaurant,… …   Dicționar Român

• merge — MÉRGE, merg, vb. III. intranz. I. 1. A se mişca deplasându se dintr un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (fam.; despre mâncăruri şi băuturi) A… …   Dicționar Român