evacuare
1evacuare — EVACUÁRE, evacuări, s.f. Acţiunea de a evacua şi rezultatul ei. ♦ Fază din ciclul motoarelor cu ardere internă sau al turbinelor cu gaze, în care gazele de ardere sunt evacuate din maşină după ce au efectuat lucrul mecanic. [pr.: cu a ] – v.… …
2evacuare — /evaku are/ [dal lat. evacuare, der. di vacuus vuoto ] (io evàcuo, ecc.). ■ v. tr. 1. a. [lasciare velocemente un luogo, spec. per una situazione di emergenza: e. un palazzo ] ▶◀ abbandonare, andare via (da), andarsene (da), liberare, sfollare,… …
3evacuare — e·va·cu·à·re v.tr. e intr. (io evàcuo) 1. v.tr. CO andare via da un luogo, sgomberare: gli abitanti hanno evacuato la zona terremotata, un edificio pericolante | far sgomberare, sfollare qcn.: le autorità hanno evacuato le popolazioni alluvionate …
4evacuare — {{hw}}{{evacuare}}{{/hw}}A v. tr. (io evacuo ) 1 Abbandonare un luogo lasciandolo sgombro. 2 Espellere: evacuare le feci | (assol.) Andare di corpo. B v. intr. ( aus. avere ) Andarsene da un luogo: evacuare da un paese …
5evacuare — A v. tr. 1. vuotare, abbandonare, sgombrare, sfollare CONTR. riempire, colmare, occupare 2. espellere, scaricare, svuotare □ (assol.) andare di corpo, defecare, liberarsi, cacare (volg.) B v. intr. andarsene, andar via, sgombr …
6évacuer — [ evakɥe ] v. tr. <conjug. : 1> • XIIIe; lat. evacuare « vider » 1 ♦ Physiol. Rejeter, expulser de l organisme. ⇒ éliminer, excréter; cracher, déféquer, uriner, vomir. 2 ♦ Faire sortir (un liquide) d un lieu. Évacuer les eaux usées.… …
7răsuflător — RĂSUFLĂTÓR, OÁRE, răsuflători, oare, adj., s.f., s.n. 1. adj. (Rar) Care înlesneşte respiraţia. 2. s.f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spaţiu închis comunică cu exteriorul. 3. s.f. Canal de evacuare a aerului şi a gazelor la turnarea… …
8ЭВАКУИРОВАТЬ — лат. evacuare, от vacuus, пустой. Очищать, опорожнять; вывозить, выводить. Объяснение 25000 иностранных слов, вошедших в употребление в русский язык, с означением их корней. Михельсон А.Д., 1865. эвакуировать (лат. evacuare опоражнивать)… …
9evacua — EVACUÁ, evacuez, vb. I. tranz. 1. A lăsa liber, a goli, a părăsi în masă un imobil, o localitate, o regiune etc.; a elibera (4). 2. A lua măsuri de îndepărtare, a scoate în chip organizat, dintr un loc şi a duce în altul oameni, bunuri etc. ♦ A… …
10necesitate — NECESITÁTE, necesităţi, s.f. 1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; ceea ce este de absolută trebuinţă; trebuinţă, nevoie. ♢ expr. De primă necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). ♦ spec. (La pl. art.) Proces fiziologic de… …
